Cum scapam de vergeturi?

Vergeturile, poate cea mai raspandita leziune a pielii, nu au de obicei implicatii medicale (rar se pot complica), ci doar estetice. Aproape toti avem vergeturi, iar o parte dintre noi (mai ales femeile) nu suntem multumiti de cum arata: pot fi rosiatice ori purpurii (cele noi, recent aparute) sau alb-sidefiu (cele vechi).

 

Pentru a intelege de ce spun asta trebuie sa stiti ce sunt vergeturile! Aceste linii subtiri de pe suprafata corpului sunt de fapt niste cicatrice fine ce apar prin ruperea fibrelor de colagen (din tesutul subcutanat) din cauza supraintinderii la persoanele aflate la pubertate ce cresc sau castiga rapid in greutate (75% dintre fete si 50% dintre baieti), la femeile insarcinate (90% dintre gravide), culturisti, halterofili, obezi etc. Apar si in afectiuni precum diabetul, boala Cushing sau sindrom Ehlers-Danlos, folosirea indelungata a corticoizilor creme sau sistemic etc.
Nu exista niciun remediu care sa previna aparitia lor. Masajul, exercitiile fizice, o buna hidratare, alimentele bogate in proteine, vitamine A, C, D, E si minerale (zinc etc), creme cicatrizante, emoliente si uleiuri ajuta la mentinerea sanatatii pielii, reduc posibilitatea aparitiei acestora, insa nu le previn sau trateaza!

Singurul tratament este cel dermatologic sau chirurgical: topice locale, peeling-ul chimic (chemexfoliation, derma-peeling), microdermabraziunea ori laserterapia. Cele aparute in adolescenta se atenueaza in timp si nu necesita de obicei tratament.